miercuri, 26 ianuarie 2011

Apel umanitar!

Povestea Evei Maria

Ma numesc EVA MARIA si inca nu am implinit 4 ani. Sunt o fetita blonda cu ochii ca murele si sunt foarte vesela. Primele trei aniversari le-am trait impreuna cu cei care ma iubesc: mama, tata, Radu – fratele meu si cu bunicii.

Pe 27 ianuarie, voi implini 4 ani, dar cei care sunt acum cu mine sunt oameni necunoscuti. Sunt imbracati in halate albe si vorbesc despre mine cu niste cuvinte pe care nu le inteleg.

Langa mine sunt si mama si tata. Ma privesc cu dragoste, ma rasfata, parca mai mult ca de obicei, dar si ei vorbesc despre ceva ce nu inteleg – spun ca sunt grav bolnava. LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA tip L1 – acesta este diagnosticul meu.

Eu nu stiu despre ce e vorba. Stiu doar ca ii iubesc pe parinti, pe Radu, pe bunici. Iubesc papusile, jucariile si copiii. Mie nu imi place aici. Eu vreau sa desenez, sa spun poezii, sa cant, sa ma joc, sa ma plimb, vreau sa descopar lumea, iubesc viata.

Vreau sa ma intorc acasa, in lumea pe care o cunosc si unde ma simt cel mai bine. Vreau sa-mi serbez ziua de nastere ca de fiecare data. Cu tort. Si sa-mi cante toti “La multi ani”.Si vreau sa traiesc ca pana acum – cu veselie, zambete, cantece, copii si impreuna cu cei pe care-i cunosc. Si mami sa nu mai planga…

Ca toate acestea sa poata deveni realitate am nevoie, URGENT, de ajutorul dumneavoastra. Tratamentul, care ma poate salva, costa foarte mult si parintii mei nu au acesti bani. Pentru tot ajutorul, oricat de mic, pe care mi-l veti acorda, va multumesc din suflet si va doresc sa nu fiti niciodata bolnavi. Si pentru un gand bun, va multumesc. Daca nu aveti posibilitatea sa donati bani, va rog sa trimiteti mai departe mesajul meu. Eu stiu ca exista oameni cu suflet mare si care ma vor ajuta, trebuie doar sa afle povestea mea.

Eva Maria

joi, 20 ianuarie 2011

Despre Simona Gherghe !

I-am cerut permisiunea Simonei sa va scriu despre ea pe acest blog, drept urmare am si primit acordul ei pentru asta. Din luna august, de cand Simona a venit in echipa Acces direct, zilnic sunt intrebata acelasi lucru:"Cum este Simona? E ok? E fitzoasa?", intrebari tipice ale caror raspunsuri sunt menite sa satisfaca/sau nu curiozitatea romanului.
Imi amintesc ca, in prima zi de munca, 23 august, eram asa de suparata ( stiti voi cu tata...) incat, atunci cand am intrat in redactie, nici nu am observat-o pe Simona. Mi-am salutat colegii si m-am asezat la biroul meu. Langa mine statea Simona, o tipa fina, micuta si foarte tanara, usor nedumerita, cred eu, din cauza haosului din redactie. Pana atunci nu o mai vazusem in realitate.Era pentru mine, la fel cum este si pentru voi, un personaj de televiziune.
         In fine, cu o saptamana in urma toate ziarele vuiau si titrau cu litere de-o schioapa, schimbarea lui Madalin Ionescu din functia de moderator, dar nu era treaba mea, pe mine nu ma afecta cu nimic, profesional vorbind, schimbarea moderatorului, dar sincer nu credeam ca se va intampla asta.
      Hai sa revin! O sa va spun sincer parerea mea despre Simona, fara cuvinte mari, ci doar asa cum simt eu: este normala, cum rar intalnesti printre vedetele noastre, simpla, dar complicata, fina, sensibila, chiar foarte sensibila, sincera, educata, sufletista, un om de cuvant si nu in ultimul rand un copil, copilul parintilor ei... si fac intentionat un pleonasm. Nu exista zi, sa nu o aud vorbind la telefon cu ei, in special cu tatal ei , locuiesc in Iasi undeva, le cere sfaturi, le povesteste...
     Eeee, stati ca nu ati auzit tot! Sa va fereasca Dumnezeu sa o suparati pe Simona (hahhahaha),cat o vedeti de mica...se supara tare...:)
     Un lucru e cert, nu e dusmanoasa si ii trece repede :))
     Oricum sunt bucuroasa ca pot lucra cu Simona, e o profesionista, am ce sa invat de la ea! Asa sunt eu norocoasa, sa lucrez numai cu oamnei de la care am numai de invatat!
Multumesc Simona!

Va pup! MM

miercuri, 19 ianuarie 2011

Despre mine! Familia mea! Ep.1

Uff. In general, mai ales in meseria mea este simplu sa vorbesti, dar sa vorbesti despre altii, cand trebuie sa vorbesti despre tine este mai greu.
O sa incep prin a va prezenta familia mea , mama,tata pe ei ii iubesc enorm.
Mama este o mama din povesti,asa cum imi place mie sa ii spun. Ea croseteaza langa soba, bine pe vremea cand aveam soba:), ne-a spus povesti pana am ajuns la liceu si ne-a gatit tot timpul cele mai bune prajituri de casa. Mama pentru mine nu este o prietena cu care impartasesc toate supararile mele, asta pt ca nu vreau sa ii mai amarasc sufletul cu ele, ca destul saracuta a avut o viata grea.O iubesc enorm, asa nici nu mai trebuia spus, cred ca cu totii ne iubim mamele, sau cel putin ar trebui sa o facem. O sa va atasez o poza cu ea, numai vazandu-i fata iti poti da seama ce om bun este ea si, totodata,ce suflet cald are. Uneori ma uitam la prietenele mele , ale caror mame erau mai tinere si imi doream si eu o mama ca a lor, sa pot merge cu ea la cafenele sau chiar la cluburi, cum faceau ele, insa va spun sincer ca nu as schimba-o pe mama pentru un milion de mame de pe lumea asta.Ea merge la biserica duminica si se roaga pentru noi, ea tine post ,tot pentru noi, si tot ce a facut, a facut numai pentru noi. Cred ca a trait pentru noi. Acum 7 ani doctorii o diagnosticau cu Hepatita Cronica cu Explozie Virala, la o transfuzie de sange, contactase virulul hepatic C, iar ea cum are fierea scoasa, ficatul a preluat toate functiile fierei si va dati seama ce a urmat. Pe vremea aceea, doctorii ne spuneau ca nu mai are sanse, ca va mai trai 6 luni, dar uite ca Bunul Dumnezeu, cum spune ea, a ajutat-o sau ne-a ajutat pe noi sa ne ramana aproape.
Te iubesc mami!
Tata e forta mea, a fost si este cel mai bun tata de pe pamant, care si el a facut totul pentru noi. Imaginati-va un om orgolios, mandru, harnic, muncitor, simplu, dar complicat care nu se vaita niciodata, nu cere nimic niciodata si care impune respect. Asta e tata. Pe 22 august 2010 tata a fost diagnosticat cu leucemie, ce trist nu? Acum omul ala puternic este ca un ou, dar la fel de mandru si de orgolios. Il iubesc mult, foarte mult. Stiti prin ce am trecut in ultimile 4 luni, cred ca va imaginati. Acum e pe o linie de plutire si el la fel ca mama. Sa ii ajute Dumnezeu sa fie bine si cred ca ii va ajuta.
Imi amintesc un pasaj din copilaria mea pe care vreau sa vi-l impartasesc. Era 19 septembrie 1991, implineam 7 anisori. De dimineata, tata mi-a spus ca are o surpriza pentru mine,m-a imbracat frumos, cu una dintre rochitele apretate de mama, mi-a pus pantofiorii de lac rosii si m-a dus la Intercontinental la Corso. Ce credeti ca am mancat acolo? Pentru prima oara in viata mea...pizza. Nu, nu mi-a placut, era o chestie cat farfuriuta unei cesti de cafea, mazgalita cu un sos rosu si cu ceva mozzarela cred. In fine, pentru el era ceva special. Apoi m-a dus tot pentru prima oara la cinematograf, tot pe Magheru si am vazut filmul Peter Pan. Tare, am tipat cat m-au tinut plamanii atunci cand Pan a zburat "Gooo Planet''...dupa celebrele desene animate "Captain Planet", va amintiti nu? In fine , am in memorie tot filmul acelei zile... acum 19 ani! Doamne ce mult a trecut. Iti multumesc tata pentru tot si sper sa am ocazia acum sa te duc si eu la film...promit ca la IMAX :)))
Te iubesc tati!
Mai am persoane dragi mie despre care sa va povestesc, fratii mei si nepotii mei, dar intr-un alt episod. Parintii mei merita un episod numai pentru ei!

Va iubesc!
Va pup! MM

Buna!

Hai ca abia acum aflu si eu cat de complicat este sa iti creezi un blog in Romania. Snobi cum suntem din nastere, imi facusem si eu un blog pe blogratuit.ro si au inceput comentariile, nu e bine...iti strici imaginea...gratuit??????????? wowwwwww da ce aveti fratilor, e un blog, conteaza unde scriu? sau conteaza ce scriu?
In fine, primiti-ma si pe mine in randul blogarilor si hai ca va promit chiars a ma ocup de el!

Va pup!MM

Mihaela Moise